Asociația Casa Ioana (Casa Ioana) sărbătoreşte 20 de ani de servicii furnizate prin care a schimbat şi consolidat viețile persoanelor vulnerabile. Evenimentul are loc vineri, 17 Iulie 2015 la Athenee Palace Hilton între 19.00 si 23.30. HE Paul Brummel, Ambasadorul Marei Britanii în România se numără printre cei 50 de invitați alături de echipa asociaţiei, voluntari, beneficiari și membrii ai conducerii dar și prieteni, suporteri și donatori.
Înființată în iulie 1995, Casa Ioana figura iniţial ca un centru de resurse situat într-un bloc din zona Ferentari a Bucureştiului, reabilitat cu ajutorul unor voluntari locali, dar și internaționali. Centrul găzduia atunci o şcoală pentru copii cu nevoi speciale, un centru de predare a lucrului cu computerul pentru adulţi cu dizabilităţi, oarecum o casă pentru tinerii post instituţionalizaţi şi un centru medico-social pentru 300 de familii rrome care trăiau.
În 1997, Casa Ioana a deschis, la cererea primarului Municipiului Bucureşti Viorel Lis, primul adăpost de noapte din ţară, adresat persoanelor care şi-au pierdut locuinţa. Inițial centrul adăpostea 20 de bărbați vărstnici, ulterior capacitatea sa crescând la 50 de persoane.
De-a lungul timpului, Casa Ioana a găzduit un număr important de vizitatori, iar dintre aceştia îi amintim pe: HRH The Prince of Wales, Regele Mihai şi Regina Ana a României, Andrew Vorkink (vice-preşedinte al Băncii Mondiale), Le Abbot Pierre of France, Dr Xavier Emmanuelli, fondator Samu-social, Maia Morgenstern (actriţă de teatru şi film din România) alaturi de mulți alți ambasadori străini în România.
În anul 2000, Casa Ioana a deschis cel de-al doilea centru din București, extindânzdu-şi serviciile pentru familiile fără adăpost şi respectiv, victimele violenţei în familie.
Ambele centre găyduiesc 20 de familii şi 9 femei singure și, respectiv 6 femei singure şi 7 familii.
Astăzi, Casa Ioana este leader în ceea ce priveşte serviciile de găyduire şi suport adresate femeilor şi copiilor victime ale violenţei domestice sau private de adăpost.
Casa Ioana colaborează cu o reţea extinsă de agenţii din sectorul public şi privat pentru a ajuta familiile şi femeile singure să îşi soluţioneze problemele şi să acumuleze aptitudinile necesare pentru a-şi redobândi stabilitatea familială şi o locuinţă accesibilă. Casa Ioana abordează multiple aspecte profunde ale violenței în familie și lipsei de adăpost, şi nu se concentreayă doar pe simpla furnizare de adăpost de urgență pe termen scurt.
Ian Tilling, fondator şi presedinte Casa Ioana spune: „Casa Ioana este eficace pentru că suntem dedicaţi îmbunătățirii serviciilor noastre și lucram din greu pentru a afla mai multe despre oamenii cu care intrăm în contact, ca de exemplu istoricul acestora, nevoile, dar și ambițiile lor. Avem un grup extrem de variat de oameni pe care îi sprijinim și ne angajăm să oferim suportul holistic de care au nevoie pentru a-şi reconsolida viaţa.”

Programul de Alfabetizare Financiara (Financial Literacy Programme) al Casei Ioana a fost implementat nu doar pentru a preda competențe bugetare personale și de familie , ci şi pentru a permite unor beneficiari să se întoarcă la școală, în timp ce alţii vor fi formaţi în dezvoltarea de abilităţi necesare la locul de muncă.
Casa Ioana este o organizaţie de succes; anual, mai mult de 80% din beneficiarii Casei Ioana se reîntorc la un loc de muncă şi în locuinţe accesibile. Desi beneficiatii pot locui, în general, pentru un an în centru, majoritatea sunt gata să plece după 6-8 luni.
Andreea Gheorghe, Manager General, spune: “ Am construit o echipă profesionala de angajaţi care se dedică în a oferi sprijin beneficiarilor noştrii pentru ca aceştia să îşi atingă ţelurile. Munca pe care o depunem la Casa Ioana este o experienţă pozitivă, iar echipa de oameni are un rol important în dezvoltarea strategiei de lucru. Ne simtim respectaţi pentru ceea ce facem şi suntem motivaţi de rezultatele pe care le obţinem cu beneficiarii noştri.”
Aniversarea de 20 ani este sponsorizată de suporterii Casei Ioana iar prin intermediul acesteia dorim să aducem mulţumiri tuturor celor care au sprijinit Casa Ioana de-a lungul timpului.

Contact: Nicoleta Dinu – Relații publice și comunicare
Telefon: +40 21 3326 390
Mobil: +40 760 249 392
Email: nicoleta.dinu@casaioana.org
URL: www.casaioana.org

Asociaţia Casa Ioana a fost înfiinţată în anul 1995 şi ajută femeile victime ale violenţei domestice și familiile fără adăpost în procesul de reintegrare socială, oferindu-le cazare temporară şi servicii psihosociale de suport în cele două centre din București. Oferim suport complex beneficiarilor pentru a le sprijini tranziţia către o viaţă independentă, un adăpost şi un loc de muncă, ajutându-i în dezvoltarea unor abilităţi care să prevină întoarcerea lor pe stradă. Important în acest proces este credinţa conform căreia beneficiarii trebuie încurajaţi să ia propriile decizii, şi, de asemenea, să le fie încurajată independenţa.

Violenţa domestică este cauza imediată a lipsei unui adăpost pentru nenumărate familii şi femei singure. Victimele sunt adesea izolate de alte reţele de sprijin şi de resurse financiare de către agresorii lor, fapt care determină riscul de a deveni persoane fără adăpost. Drept rezultat, acestea se regăsesc în situaţia de a nu avea un venit stabil sau un istoric al locurilor de muncă. De cele mai multe ori suferă de anxietate, atacuri de panică, depresie şi abuz de substanţe. Când femeile se află într-o relaţie abuzivă, acestea nu pot face întotdeauna alegeri clare.
De asemenea, studiile sugerează ca multe femei care rămân fără un adăpost sunt victime ale violenţei domestice, chiar dacă aceasta nu reprezintă cauza principală a fenomenului persoanelor fără adăpost. Experţii conchid că există o corelaţie puternică între violenţa domestică şi lipsa unui adăpost. Femeile, de cele mai multe ori fug fără a avea un plan şi resurse financiare şi nicio opţiune de adăpostire. Când o femeie decide să părăsească o relaţie abuzivă, de cele mai multe ori nu are unde să meargă. Acest lucru este valabil mai ales în cazul femeilor cu puţine resurse. Lipsa de locuinţe la preţuri accesibile şi listele lungi de aşteptare pentru locuinţele sociale înseamnă că multe femei şi copiii acestora sunt obligaţi să aleagă între abuzul la domiciliu şi viaţa pe străzi. Multe femei nu mai păstrează legătura cu prietenii sau familiile lor sau se tem să caute adăpost deoarece partenerii abuzivi le pot urmări foarte uşor.